in functie de programare

am tot amanat sa scriu. am amanat pana am uitat ce vroiam sa scriu. azi am vrut sa plec cu trenul. am ajuns la gara hotarat sa imi cumpar bilet de tren dar nu mai erau locuri. si atunci am cerut in picioare desi aveam ceva de mers, m-am riscat si am cerut in picioare. aflu cu stupoare ca nu se vand bilete in picioare. de fapt aflu cu stupoare a doua oara. am mai aflat asta vara trecuta cand vroiam sa ma duc la mare. si totusi atunci intr-un exces de curaj si nesimtire m-am suit oricum in trenul ala. ca asa e romanul. m-am trezit cu doua ore inainte ca vreau sa plec, am luat o punga de plastic in care am aruncat o pereche de chiloti si un tricou, si la gara ca sa iei bilet. dar cica nu asa e normal. tu ca un om calculat si responsabil ce esti, iti programezi calatoria cu cateva zile inainte. te duci frumos la agentie, faci rezervare, platesti (ca altfel nu-ti da biletul). eventual iti programezi dinainte itinerariul, obiective de interese, ceva harti, ghiduri, vederi, orice. orice te-ar putea ajuta sa iti faci calcatoria cat mai placuta si relaxanta. a, si previzibila, si plictisitoare. asadar te cam futi in ea de escapada. deja sti cum o sa fie ca ai vazut in poze. sti pe unde o sa mergi, ai vazut in ghid. unde mai e noutatea?

asta este un stil occidental de viata. totul programat dinainte. azi mananci, maine te culci, si doar sambata te futi. cum? ti-a venit sa o faci azi? abtine-te! sambata e ziua norocoasa. de ce sambata? pentru ca doctorul recomanda asa. stilul asta balcanic ma prinde mai bine.

masa si dansul de dupa

a fost ziua ce mare azi. licenta. surpriza, toti cei care au dat azi licenta, au luat numai note peste 8. nu v-a surprins? normal ca nu mai ales dupa ce stiti ca orice are un pret si ca banii chiar pot cumpara orice. chiar orice? orice.

si ea a dat licenta azi. a luat nota mare. a avut proiect frumos prezentat. de acum nu prea mai avem motiv sa ne vedem. nici ea nu va mai fi nevoita sa se futa cu mine. sau cine stie, ca zilele trecute vorbea ca ar vrea sa ramana in tara si daca pot sa ii aranjez sa lucreze la firma unde sunt eu angajat. mai bine pleaca acasa la ea. e mai frumos acolo. tot timpul a fost mai frumos acolo. noi nu ne-am putut ridica la nivelul ei si a tarii ei de bastina.

m-au chemat sa sarbatorim. ce sa sarbatorim? ca scapam unii de altii? ca nu o sa ne mai vedem asa de des? ca nu mai suntem subiect de barfa, unii pentru ceilalti?  hai sa ne adunam toti la o masa. sa ne laudam si sa ne prefacem ca ne pasa de ceilalti. prefacuti si falsi.

nu e seful meu

e asa de greu sa zambesti? e greu sa arati ca iti pasa? e greu sa te faci placut? e necesar sa arati ca esti seful cuiva? de unde necesitatea asta de sefie? cu toate ca nu e seful meu. nu prea avem puncte comune. suntem doar colegi. ne ajutam ca suntem colegi, ne futem in gura ca niste colegi ce suntem. dar in momentul cand te futi in gura si ii implici si pe directorii cei mari, se termina futaiul. ne scuipam, ne zgariem intre noi ca niste colegi ce suntem. acest conccept nu prea exista aici in firma. exista 2-3 personaje care cunosc “regula”, cu ei te intelegi cel mai bine. alti 2-3 “wannabe” cu care nu ai ce vorbi, ori pentru ca esti prea prost pentru ei, ori ca nu faci parte din grupul de oameni care trebuiesc pupati in cur. alti 2-3 sefi care stau de vorba cu tine doar atunci cand trebuie sa le faci cate ceva, eventual ceva ce nu e treaba ta (sau a cuiva din acea firma), ceva gen: carat sacosi cu lucruri personale, facut comanda la pizza, dus gunoiul la tomberon si altele.

noii angajati sunt intotdeauna cei mai “periculosi”. vor trebui intotdeauna sa demonstreze ca sunt in stare de ceva. sa-si demonstreze “calitatile”. si cum toate aceste lucruri nu trebuie sa ti le arate tie, angajatul de rand, pentru ca oricum nu au niciun interes, o sa le arate sefului pentru ca pana la urma el trebuie sa ii observe/laude/promoveze/mareasca salariu. sunteti penibili, si nu observati asta.

socializari

am invatat sa ignor si sa nu ma mai deranjeze fiecare baba in masina. fiecare mos in tramvai. sau fiecare taran cu masina ce arunca gunoiul din scrumiera lui pe strada in timp ce sta la semafor. nu realizez nimic daca ma dau cu fundul de pamant, si ma duc acasa si ma consum. e prea cald pentru asta, sunt prea batran.

dar sa vad persoane cunoscute si sa nu le salut nu mi s-a intamplat. na, se mai intampla, nu le observi, le observi prea tarziu. dar sa se uite in ochii mei si eu in ochii ei si sa nu schitez nici macar un zambet sau ceva. e prea cald. stiu nu e o scuza. dar chiar nu stiam ce sa ii spun. o stiu dintr-o tabara. nu am avut tangente directe cu ea. doar ne salutam si atat. stiam de existenta noastra acolo. sau, ea stia sigur de existenta mea. am recunoscut-o dupa tricoul pe care il purta. am si eu un tricou asemanator. nu stiam ce sa ii spun, pe langa faptul ca statea de vorba cu alta persoana. imi pare rau.

facultatea ca o piata

vrei sa iei licenta fara sa te intrebe nimeni, nimic la examen? costa 150 lei.
vrei sa iei licenta cu nota mare? costa 600 lei.
vrei un proiect de licenta? costa 400 euro.
vrei un examen? costa 250 de lei.

astea sunt preturile. le stie orice student politehnist (in ultimul an). cei din primul an ar trebui sa afle si ei preturile astea. vii la un taran de profesor (nu spun numele, t…) cu pliculetul, scrii pe plic pentru ce materie si profesor si asta este. el se asigura ca o sa iei examenul. sunt profesori care iau bani si altii care nu iau bani. studentii politehnisti sunt multumiti pentru ca nu se mai chinuie sa invete la nu stiu ce materie de cacat, nici macar nu mai trebuie sa vina la scoala. profesorii la fel, sunt multumiti si ei, ore mai lejere, un ban “cinstit” in buzunar. ma intreb cat o sa mai mearga chestia asta?

muie la profesorii care iau bani. muie la cei care dau bani profesorilor. nu cumparati nimic. va cumparati prostia.

comunicare

ieri si-a luat adio spunandu-mi ca si-a luat bilet (doar dus). apoi si-a cerut scuze pentru toate rautatile spuse. a cerut sa nu o uit, ca ea sigur nu ma va uita. apoi a zis sa nu cumva sa cred ca a stat cu mine cele 7 luni din alt motiv decat acela ca tine la mine. alte motive, cum ar fi sex, scoala sau sa imi faca rau mie. toate astea mi le-a spus prin intermediul messengerului. mi s-a parut deplasat sa ne luam ramas bun asa. apoi a insistat sa nu o duc la aeroport, nu ca m-as fi dus.

covorbirile noastre merg din ce in ce mai prost. nu avem ce sa ne spunem. toate conversatiile sunt fade si lipsite de tragere de inima. uneori ne sunam doar ca sa nu ne scoate ochii mai tarziu ca nu a sunat. abia astept sa plece. trebuie sa pregatesc terenul pentru vara asta.

drumul spre casa

azi am ignorat-o. mi-am calcat pe inima si nu am sunat-o deloc. nu i-am dat nici-un semn de viata. m-a sunat ea in schimb sa se mai planga cu treburile ei de la scoala. abia astept sa plece. da, pleaca si nu se stie daca mai vine. sau asa imi spune mie. spune ca ar vrea sa se intoarca sa faca masterul aici. deci, in final, pleca. sta o luna, doua sau 3. cred ca maine imi va scoate ochii ca nu am sunat-o. vreau sa o vad, miroase atat de bine. a femeie.

weekend de p…

a trecut “uichendul” si am stat ca muia acasa. nu am facut nimic. am citit. pana si cartile alea pe care le-am citit le mai citisem odata. despre relatii, despre “cum sa… (nu) te uiti la femeia de langa tine ca la o bucata de carne”, despre “ce sa intelegi cand ea se scarpina la floci” si cum sa iti cresti copii, sa ii cresti in spiritul iubirii si intelgerii. oricata repulsie mi-a provocat aceasta carte in momentul cand i-am auzit titlul… am citit-o cu o curiozitate anormala. ca atunci cand te uiti intr-o revista de pizde unde sunt numai sfaturi despre cum sa iti atragi partenerul sau ce masti din stiu eu ce ierburi se mai poarta. stiti bine la ce ma refer. daca vezi o revista de genul asta pe un birou si mai sunt si altii de fata, afisezi o grimasa pe fata de nu te poati recunoaste. insa daca esti singur te uiti in jur (sa nu cumva sa fie cineva pe acolo) si te asezi comod (nu prea comod), si incepi sa rasfoiesti. aproape ca te simti ca o pizda. mai dai o pagina, un “test de fidelitate”, inca o pagina, “probleme cu mirosurile din zona intinma”, mai dai o pagina, “reteta saptamnii – rulou de pui in aspic”. toate, numai lucruri interesante pe care nu le gasesti in revistele de barbati.

da, m-a sunat. sa ne intalnim si sa mergem intr-un loc fandosit cu prietenii ei fandositi. sa ma uit la ei cum fumeaza ca eu sunt prea prost sa fumez. locul ala in care dai 10 lei pe o cola la 0,25. i-am zis ca nu merg. am inventat o scuza (de cacat bineinteles). ca sa ma sune azi dimineata si sa ma intrebe de ce nu mai dau niciun semn de viata. “m-ai uitat?”. pai du-te tu cu bagabontii tai la fumat si pe urma vii la mine sa ma sugi? stiu, nu am avut coaie sa ii spun asta.

in functie de ocazie

dimineata a inceput prost. m-am trezit dupa multe amanari. am facut un dus si fuga spre “frumosul” meu loc de munca. pana la ora 12.oo a fost mai mult un pretext de a pierde timpul. urma sa ma intalnesc cu o “ea”.

“ea” este colega mea de grupa, pentru care mi-am exprimat pasiunea intr-un moment “jalnic” de slabiciune. e draguta, dar incapatanata. e isteata, dar indiferenta. nu pune sentimente pentru nimic. orice comentariu pe care il face trebuie sa fie unul acid si cat mai rautacios cu putinta. ma foloseste. simt asta si sunt constient de asta. desi ea spune ca nu ma foloseste si ca daca nu simtea nimic pentru mine, nu se culca cu mine.

eu sunt slab, pizda e puternica. m-a rapus.

am fost sa luam pranzul intr-un loc in care am invitat-o de nenumarate ori. dar m-a refuzat pe motiv ca e departe. astazi, in mod straniu, a acceptat sa mergem in acel loc. la masa mi-a povestit de toate problemele ei. de acte, de licenta, de parinti… tot. in ciuda problemelor ei “grave”, ma uitam la ea si ma gandeam ca mai bine ar tacea si am face sex. oricum nu spune nimic interesant. nimic.

trece si ziua asta.

profitorie

ajungi sa iti dai seama ca esti folosit abia cand esti deja uzat.